Se intampla la fiecare cel putin odata in viata. Inchizi ochii seara si te gandesti la ce ai facut azi sau la ce ai sa faci maine. Deschizi ochii si te uiti la tavan. Iar tavanul pare sa fie viata ta. Nimic nu se intampla pe tavan si nici in viata ta. Pasivitatea tavanului iti intra in creier - suflet- sange si creierul tau adopta pozitia fetus. Atunci realizezi ca ai nevoie de o schimbare.

Nu ai sa gasesti sindromul asta in carti medicale indiferent cat de multe pagini are. Probabil nici pe Google. Senzatia in sine e la fel de reala ca si tavanul. Nu e doar reala , e si vicleana din moment ce nu te avertizeaza. Te lasa ca toamna pe copaci, gol inauntru, gol afara, si plin de ne-inspiratie.

Sindromul asta are nevoie de un nume si incerc sa-i gasesc unul. Nu e depresie si nu e low self esteem. Sindromul asta se va numi -Bere Goala. Un nume mai potrivit de atata imi e greu a gasi. Bei o bere, te simti bine, vrei o gura de bere dar afli ca nu mai este. Sindromul isi merita numele si lipsa de respect.